Sunday, May 17, 2009

Oameni răi cu pistoale şi cuţite


Lewis Paine a încercat să omoare un om. Pe secretarul de stat William Seward - da, îmi dau seama că nimeni n-are habar cine sunt indivizii aceştia, însă nici nu contează, important e că primul a vrut să-l ucidă pe al doilea, a fost prins şi apoi spânzurat. Tânărul Paine a fost fotografiat cu cătuşele la mâini (asta se întâmpla în 1865) şi pentru mulţi din zilele noastre chipul lui aduce periculos de mult cu cel al unui fotomodel-cult. Ursuz, sfidător, obraznic şi modern prin înfăţişare. Până şi hainele cu care era îmbrăcat ar putea să fie purtate şi în prezent, fără să stârnească mirări. Adică dacă n-ai ştii că a făcut parte din conspiraţia care a dus la asasinarea lui Lincoln şi că, prin urmare, e oale şi ulcele acum, ai putea crede privindu-i portretul că e un fotomodel agreat de Avedon. Ori actor rebel ce joacă numai în filme independente, scriitor francez de romane existenţiale, obscure, sau un artist contemporan - din acela care ar vrea să arunce cu grenade în Pieta şi să urineze pe statuia lui Shelley. Sper că se înţelege ce am vrut să spun.
Omul care l-a fotografiat se numeşte Alexander Gardner; tot el l-a portretizat şi pe preşedintele Lincoln. Portretul lui Paine e cât se poate de simplu. Documentar. A fost făcut pe vaporul care îi ducea pe conspiratori la închisoare. Trei luni mai târziu au fost spânzuraţi. Se ştie că tânărul Paine şi-a înfipt cuţitul în carnea secretarului de stat şi a rănit, foarte grav, alte câteva persoane. În lumea colecţionarilor de fotografii de epocă e admirat, mai ales de către domnişoarele care s-ar jura, cu mâna pe inimă, că l-ar fi luat de bărbat. Mă îndoiesc de înţelepciunea acestei idei, însă e treaba lor. Poate că, aşa cum îmi spunea un prieten, anumite muieri simt faţă de bărbaţii răi o teamă ademenitoare.

Tot cam pe la mijlocul secolului al XIX-lea, Mark Twain era reporter la ziarul Morning Call din San Francisco. Singurul reporter.
Toata povestea pe Liternet:
http://atelier.liternet.ro/articol/7624/Alina-Andrei/Oameni-rai-cu-pistoale-si-cutite.html

1 comment:

gelu.lupas said...

Haha, foarte fain.

Cum tot ai pomenit de Mark Twain, mi-am amintit că există pe undeva o fotografie cu el în laboratorul lui Nikola Tesla. Aparent cei doi erau prieteni.

http://www.teslasociety.com/pictures/ntesla4.jpg