Batranul era fastacit de-a binelea. A spus ca el nu voia decat o singura fotografie. Nu-si permite mai multe din motive financiare. Iar pe aceea singura, daca se poate, fara animale, si ca multumeste frumos, nu doreste nici o barca. Nici n-ar arata-o nimanui, pentru ca toti cunoscutii lui stiu ca se teme de apa. Ar rade de el. Nu-si doreste decat o fotografie absolut obisnuita, fara nici un fundal, in care sa nu fie decat el in atelierul din statiunea balneara. Din cap pana in picioare, chiar in costumul acesta, sa zicem in fatza sobei. Ar fi si caracteristic pentru ca el, la balul feroviarilor, incepe sa danseze intotdeauna de la soba.
N-am indraznit sa ies din dosul ursului. Oricum va veni dupa-amiaza dupa fotografii, si poate atunci.
.....
A devenit maniac. Nu iesea nicaieri. Ma fotografia de dimineata pana seara. Nu ma lasa sa intru in camera obscura. Nici pozele nu mi le arata. Il lasam se faca ce voia, numai s-o mai faca ani buni de zile.
....
Intr-o noapte, cand intru in camera mea, pe masa, un obiect intunecat, necunoscut. Il privesc. N-am chef sa-l ating. De ce naiba nu ma scutit de asta? Si daca n-a reusit sa-i faca lui Andor concurenta, sa-mi fie mila de el? Sa-i spun ranjind ca i-a iesit? Legatura din piele de 30 pe 40. Fara numele lui pe coperta.Doar titlul presat cu Times, neaurit. Abia se observa. Il pipai ca orbii: Ziua cea Buna.
Ma hotarasc sa-l deschid. 24 de fotografii cu totul. Si, lucru lipsit de importanta, toate despre mine. Cate una pentru fiecare ora. In ultima stau la masa. N-am chip de ganditor. Si masa nu e goala. In fatza mea, o seringa in loc de cina, o cheie si luminile necesare.
Attila Bartis, Plimbarea - ed. Polirom.
No comments:
Post a Comment